Cristina Spătar şi soţul ei au semnat de curând actele de divorţ la notar, iar despărţirea pare a fi una definitivă. Mai mult, deşi acesta este cel care a decis să pună capăt mariajului, tot el este cel furios şi supărat pe mama copiilor săi. CANCAN.ro a aflat şi adevăratul motiv pentru care nu vrea să mai audă de cântăreaţă.
Timp de şapte ani au format unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz şi au avut un mariaj fericit. Totul s-a năruit în clipa în care a fost arestat pentru că ar fi prejudiciat statul român cu zece milioane de euro. În acea perioadă. Cristina Spătar i-a fost alături soţului ei şi a făcut tot posibilul să îl scoată de după gratii. A şi reuşit, însă el s-a întors acasă total schimbat. De atunci, el a fost văzut în repetate rânduri cu diferite femei la mare, ori în cluburi din Bucureşti. Timp de aproape un an, Cristina a făcut tot posibilul pentru a-şi salva mariajul, însă, în cele din urmă, a fost nevoit să accepte decizia acestuia şi să divorţeze. De curand, cei doi soţi au mers la notar pentru a semna actele, iar în 30 de zile vor fi separaţi oficial.
Nu îşi mai vorbesc de luni întregi!
Deşi este el cel care a călcat greşit în nenumărate rânduri, omul de afaceri este convins că soţia i-a fost infidelă, motiv pentru care nu pierde nici o ocazie să tune şi să fulgere. Mai exact, soţul Cristinei susţine cu tărie cu artista ar avea o relaţie cu milionarul Călin Donca, şi el bărbat însurat, tată a doi copii. Ce-i drept, Cristina şi Călin au fost surprinşi împreună în repetate rânduri, însă, amândoi susţin că îi leagă doar o relaţie de afaceri.
Despre ce afaceri este vorba, ştiu numai ei: ”El nici nu vrea să mai audă de Cristina, vorbesc strict de copii şi atât. El spune că are dovezi că soţia lui umblă cu Călin. Este foarte clar că mai are ceva sentimente pentru ea. Altfel, nu ar avea de ce să îl deranjeze că ea ar putea să fie cu altcineva. Ce era să facă, să îşi închidă viaţa de acum? E femeie frumoasă, curtată. El este rănit în orgoliu şi mă îndoiesc că se va potoli cu una, cu două”, a declarat un apropiat al familiei Spătar-Ionescu, pentru CANCAN.ro.
Andreea Negoiţă